Potrivit datelor furnizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, accidentul a avut loc la kilometrul 212 al DN 7, pe Valea Oltului, la ieșirea din localitatea Troieni și intrarea în localitatea Călinești, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primele informații de la locul accidentului arată că șoferul unui autoturism Mercedes înmatriculat în Bulgaria a pierdut controlul volanului, mașina a intrat în parapetul de pe marginea drumului, de unde a fost proiectată pe contrasens și apoi în afara carosabilului.
Trei ocupanți ai mașinii au fost răniți, primele informații indicând că este foarte posibil că una dintre victime a murit la scurt timp după impact, fără ca decesul să fi fost confirmat oficial de echipajele medicale.
La ora transmiterii acestei știri, traficul rutier pe Valea Oltului este complet blocat, în zonă intervenind echipajele medicale și ale Poliției Rutiere. Deocamdată, nu se știe dacă ocupanții mașini sunt cetățeni români sau străini.